• Cerem reluarea urgentă a producției de vaccinuri la Institutul Cantacuzino
    Pentru siguranța populatiei și pentru cazuri de urgență cum este cel de față. Ne confruntăm cu o situație foarte dificilă peste care vom trecu cu siguranță dacă suntem uniți! În urmă cu trei ani, Institutul Cantacuzino a fost trecut de la Ministerul Sănătăţii în subordinea MApN, cu scopul clar de a fi modernizat şi repus în funcţiune. Documentele de atunci arătau negru pe alb că „întreruperea activității de producție a Institutului Național de Cercetare Cantacuzino generează imposibilitatea asigurării sănătății populației și securității naționale a României”.
    130.306 din 200.000 Semnături
    Inițiat de Alina Negoescu
  • Incompetența ucide!
    1. România traversează o perioadă dificilă, în condițiile epidemiei de coronavirus (Covid-19), care recent a fost declarată pandemie de către Organizația Mondială a Sănătății. Guvernul României a decis în perioada 9-11 martie aplicarea unor măsuri de prevenire a răspândirii virusului, care să fie aplicate în instituțiile de stat. 2. Din păcate, sistemul bugetar este condus în teritoriu de o majoritate de persoane numite în funcție pe criterii politice, care nu sunt capabile să aplice competent hotărârile Guvernului. Greșelile lor ne afectează sănătatea, expunându-ne riscului de infectare! 3. Atunci când aplică eronat deciziile autorităților centrale, incompetenții care au devenit manageri în instituțiile publice încalcă prevederile art. 352 din Codul Penal, referitor la zădărnicirea combaterii bolilor: „(1) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.” Tăcerea și neimplicarea noastră fac victime. Semnează pentru eliminarea incompetenței care decide azi cu privire la sănătatea și la viața ta!
    10 din 100 Semnături
    Inițiat de Cristina P.-V.
  • Demiterea Șefei DSP Timiș
    Această petiție este importantă pentru că în eventualitatea în care vom avea un număr mai mare de cazuri de infectare cu noul Coronavirus, managementul situației va trebui să fie asigurat de o persoană capabilă, numită în funcție în urma unui concurs, pe merite obiective și relevante funcției. Pentru a vă face o idee despre angajările discreționare ale directoarei, despre relațiile ei de la Ministerul Sănătății, puteți citi acest interviu dat de un subordonat sub protecția anonimatului, datorită fricii de consecințe: https://www.sursadevest.ro/eveniment/interviu-exploziv-un-medic-de-la-dsp-timi%C5%9F-d%C4%83-%C3%AEn-vileag-incompeten%C5%A3a-directoarei,-cornelia-malac.html?fbclid=IwAR2pMthsNV21dCA_fYql1hIBQxDCA6Jmfvd1_eNom_LRK1TlXz88w66ht2o Salariul plătit de noi, toți, pentru această persoană care are "grijă" de sănătatea publică e de 7500 lei, cam cât cel al unui român de clasă medie plecat la lucru în străinătate.
    47 din 100 Semnături
    Inițiat de Vlad Darau
  • Dreptul la aer e si al tau
    Un miros pestilențial de gunoi invadează zeci de mii de locuințe din România, în special în orașele. Sute de reclamații au fost făcute și, deși confirmă problema, autoritățile ridică din umeri. Administratorii gropiilor de gunoi susțin că nu există probleme. Pe lângă aceste probleme se enumeră și deversările de gunoaie in apele din România, defrișările de păduri etc. Și totuși… * Mirosul resimțit în România este identic cu cel al hidrogenului sulfurat (H2S), unul dintre gazele emanate în urma descompunerii deșeurilor. Hidrogenul sulfurat este un gaz toxic, folosit în trecut drept gaz de luptă
 * Gropiile de gunoi nu are un sistem funcțional de captare și de tratare a gazelor de depozit, acestea fiind emise în atmosferă în mod liber
 * Numărul alunecărilor de teren și a inundațiilor a crescut in zonele in care s-a făcut activități de despădurire
 * Dovada existenței unor probleme privind emisiile de gaze în atmosferă este dată și de incendiile repetate din ultimii ani, lucru inadmisibil la un depozit de deșeuri considerat conform
 Cine trebuie să ia măsuri? - Ministerul Mediului  - Garziile de Mediu - organ de control și de obligare la conformare cu prevederile Autorizației Integrate de Mediu, a dat răspunsuri vagi, dar care admit existența problemelor privind emisiile de gaze - Primăriile și Consiliile Locale - organe de legiferare locală și de execuție care pot impune condiții mai restrictive în ceea ce privește autorizarea activităților generatoare de poluare Ce putem face, împreună? Trebuie să determinăm autoritățile de mediu să efectueze măsurători și determinări exacte din punct de vedere chimic al cauzei poluării olfactive, inclusiv studii de dispersie. Trebuie să ne implicăm activ în procesul de autorizare, care a permis până acum desfășurarea unei activități ce a eliberat în atmosferă cantități semnificative de hidrogen sulfurat. Cetățenii au acest drept la implicare, atât din perspectiva consultărilor publice obligatorii în faza de autorizare/reautorizare, cât și din prisma dreptului constituțional la un mediu sănătos.
 Semnează petiția pentru aer curat în România!   Totodată poți intra pe  pagina noastră de Facebook la www.facebook.com/THENEWPAGANDAWN ca să afli detalii și situația reclamațiilor noastre. Problema mediului și a calității vieții este prioritară pe agenda ASOCIATIEI THE NEW PAGAN DAWN, care militează pentru respectarea dreptului constituțional la un mediu sănătos și echilibrat ecologic (Art. 35 din Constituția României) pentru toți locuitorii țării.
    111 din 200 Semnături
    Inițiat de Cosmin Olteanu Picture
  • Mogoşoaia vrea apă potabilă curată!
    Semnăturile cetățenilor vin pentru a vă informa că problema este o prioritate pentru noi deoarece apa de calitate proastă afectează direct sănătatea oamenilor şi a animalelor.
    363 din 400 Semnături
    Inițiat de Asociația CIVIS Mogoşoaia Picture
  • Reluarea măsurilor de profilaxie în unitățile de învățământ
    Spune NU îmbolnăvirilor cauzate de neglijența și nepăsarea autorităților responsabile pentru sănătate în școli și grădinițe! Cere Ministerului Sănătății să nu accepte mentalitatea noului val de pseudo-cunoscători! Profilaxie: ansamblul măsurilor medico-sanitare impuse pentru prevenirea apariției și a răspândirii bolilor. În medicina modernă accentul cade pe măsurile de tratament profilactic deoarece: șansa de reușită este mult mai mare, costurile tratamentului sunt mai mici în cazul prevenției decât în cazul tratamentului curativ. Aici să fie oare un conflict de interese, între al nostru, părinți și cadre didactice și industria farmaceutică? Există diverși microbi și bacterii ce pot provoca boli contagioase precum scarlatina sau pot rămâne neidentificați la purtătorii aparent sănătoși. Purtătorii aparent sănătoși sunt contagioși! Astfel se menține un cerc vicios prin care ceilalți copii și părinți sunt condamnați să se îmbolnăvească chiar și în mod repetat. În același timp, purtătorii dezvoltă colonii bacteriene, care pot migra în organism și, cel puțin în cazul streptococului betahemolitic de grup A, pot afecta în timp inima, rinichii, articulațiile. Este nevoie de măsuri legislative clare pentru sănătatea copiilor noștri! Responsabilitatea nu poate fi negociată sau lăsată în grija părinților pentru că fie și numai o familie neinformată sau dezinformată devine responsabilă pentru sănătatea unui colectiv organizat. Cerem reintroducerea verificărilor bianuale a exudatelor faringian și nazal și coprocultură în unitățile de învățământ din România și neintroducerea copiilor infectați în colectivitate fără analize care să demonstreze absența factorilor infecțioși.
    108 din 200 Semnături
    Inițiat de Ana Soficaru
  • STOP! NU VREM RĂSPÂNDIREA VIRUSULUI ÎN JUDEȚUL BUZĂU
    Având în vedere starea deplorabilă a fostei tabere care nu corespunde unor norme minime de igienă, nu are rețea de apă potabilă, nu dispune de grupuri sanitare, împrejmuirea ei nu este securizată, drumul de acces până la fosta tabără se află într-o stare aproape impracticabilă, iar clădirile nu sunt compartimentate pentru a fi pregătite pentru astfel de situații, considerăm că, neîndeplinind condițiile de mai sus, acesta decizie este un real pericol, atât pentru pacienți, cât și pentru locuitorii din Beceni, de pe Valea Slănicului, dar și pentru locuitorii județului Buzău. Nu trebuie să ne batem joc de sănătatea unor oameni supuși unor investigații medicale, cum nu este admisibil să punem în pericol locuitorii din județul Buzău și mai ales din Comuna Beceni. Reveniți urgent asupra acestei hotărâri!
    911 din 1.000 Semnături
    Inițiat de Comuna Beceni
  • Nu corporația face legislația! Demisia ministrului Victor Costache!
    Publicația Libertatea a publicat o serie de materiale prin care se arată că ministrul sănătății, Victor Costache, este angajat în paralel al clinicii private Polisano și că a inițiat într-un mod profund netransparent o serie de modificări legislative în favoarea clinicii cu care are contract și a altor clinici private din rândul cărora a cooptat oameni în cabinetul său. Aceste modificări operate fără dezbatere publică vizează direcționarea unor fonduri substanțiale către clinicile private și afectează profund accesul la îngrijire medicală decentă pentru marea masă a cetățenilor care nu-și permit să plătească coplata percepută de căre clinicile private. Pus în fața acestor acuzații, ministrul sănătății a mințit în mod repetat, afirmațiile sale (că operează pro-bono, doar în week-end și că nu ar fi știut de modificări) au fost demontate ulterior de prezentarea contractului cu clinica Polisano și a unor mailuri și documente în care se vede intervenția sa. În plus, doamna Lavinia Coțofană, fostă consilieră a sa, i-a adus acuzații grave în aceeași publicație și a spus că l-a avertizat că aceste modificări în interesul unor companii private intră în sfera conflictului de interese. Amintim că doamna Lavinia Coțofană a fost recent demisă de primărița capitalei, Gabriela Firea, pentru că a denunțat abuzurile și actele de corupție din spitalele aflate în subordinea primăriei capitalei. Iar pe site-ul Polisano Sibiu e menționat că domnul ministru ar opera miercurea de la 18:00 la 22:00, ceea ce contravine afirmațiilor sale cum că ar opera doar în week-end. Asta înseamnă fie că miercurea pleacă mult mai repede de la locul de muncă plătit din bani publici, fie că operează altcineva în locul său, ceea ce este ilegal și extrem de grav. Considerăm că este absolut necesară investigarea activității clinicii Polisano, mai ales că aceasta a mai fost implicată în anchete referitoare la rețete false și deconturi de milioane de euro de la CAS. Așa - zisa reformă, de fapt privatizare, merge după principiul: pierderile le suportă bugetul public, profitul e încasat de privați și presupune o accelerare a ruinării sistemului public de sănătate, prin scăderea și mai puternică a fondurilor oricum insuficiente. Constituția garantează cetățenilor accesul gratuit la îngrijire medicală, ceea ce o astfel de modificare, într-un regim profund netransparent, limitează semnificativ. Sistemul public de sănătate are nevoie de creșterea finanțării, de investiții în infrastructură și aparatură și de o reformă prin care să stopeze drenarea resurselor publice și a pacienților către clinicile private și să se permită îmbunătățirea calității serviciilor medicale oferite cetățenilor. Sistemul public de sănătate are nevoie de un management profesionist, orientat către interesul cetățenilor de rând și către îmbunătățirea calității actului medical și a condițiilor din spitale, nu către direcționarea resurselor și pacienților către clinicile private. Relația de subordonare pe care el și alți membrii ai cabinetului o au cu industria medicală privată, împreună cu minciunile și modul profund netransparent și grăbit de a opera ridică suspiciuni legitime în privința acestor modificări. Dacă măsurile operate aveau în centru interesul public și nu interesele de business ale unor companii private, considerăm că ministrul nu avea niciun motiv să mintă și să evite o dezbatere publică asupra chestiunii.
    741 din 800 Semnături
    Inițiat de Valer Simion Cosma
  • APM, verificați rapoartele CJ Cluj despre Centrul de Management Integrat al Deșeurilor Cluj
    Consiliul Județean Cluj nu are unde să-și pună gunoiul, așa că-l pune sub geamul tău. Consiliul Județean Cluj încearcă să convingă Agenția pentru Protecția Mediului ca, după apoape un deceniu de tărăgănare, termene depășite și pagube de zeci de milioane de lei, să-i autorizeze măcar un loc de depozitare al gunoiului. Doar că face asta într-un loc care contravine legislației în vigoare, iar asta se vede și din satelit. Ordinul Ministrului Sănătății 119/2014 prevede că gunoiul trebuie să fie depozitat la o distanță mai mare de 1000m de zonele locuite. Dar când ne uităm la distanțele de la zona vizată în solicitarea de autorizare depusă de Consiliul Județean Cluj până la casele din jur, găsim distanțe mai mici, de 800m până la case în direcția Nord-Est, iar în cazul întregului amplasament, de 450m în direcția Nord-Vest. Având în vedere - nivelele de toxicitate a solului, a apelor și a aerului care vor rezulta în urma depozitării gunoaielor la distanțe mai mici decât cele prevăzute în lege - antecedentele de poluare a mediului de către CJ Cluj, amendată de multiple ori atât de Agenția pentru Protecția Mediului Cluj și de Garda de Mediu Cluj - declanșarea în acest an de către Comisia Europeană a unei proceduri de sancționare din cauza dezastrului ecologic reprezentat de gropile de gunoi din jurul marilor orașe din România APM trebuie să ia o decizie informată și asumată, cu respectarea întocmai a legislației, pentru protejarea sănătații tuturor clujenilor.
    50 din 100 Semnături
    Inițiat de István Szakáts
  • AUTOMAT LA NOI IN ȘCOALA
    Având in vedere noile reguli stricte, ne este interzisă părăsirea curții școlii in timpul orelor de curs. Scopul automatului este ca elevii sa nu mai trebuiască sa părăsească curtea in caz ca nu au mâncare sau nu le-a ajuns. Va fi de folos elevilor cât și profesorilor. In timp s-a mai încercat aducerea unui automat dar din păcate lucrurile nu au mers in favoarea noastră. Aceasta petiție nu garantează nevoia/dorința tuturor, cea de a aduce automat in școala noastră, aceasta petiție are scopul de a ne exprima dorința, și scopul de a reduce consumul foilor de hârtie pentru semnături. Procesul nefiind unul simplu, va trebui sa avem răbdare. Pe lângă foile care trebuie semnate pentru a se întâmpla acest lucru și puțin sacrificiu depus, un astfel de automat trebuie realimentat periodic cu alimente, dat fiind, reprezintă și o responsabilitate pentru noi și de altfel va trebui sa demonstram ca îl meritam. Va mulțumesc pentru ca v-ați luat puțin timp sa citiți și dacă vi se pare util un automat in școala noastră, puteți semna petiția și sa dați mai departe pentru a semna toți doritorii.
    93 din 100 Semnături
    Inițiat de Andreas Gheorghe
  • vrem trotuarele inapoi
    Ne riscăm viața zilnic.
    19 din 100 Semnături
    Inițiat de cristinel petrescu Picture
  • Stop cruzimii față de animale!
    Este important deoarece și animalele au suflet!
    229 din 300 Semnături
    Inițiat de Andreea Vilceanu