• Dă și tu o mână de ajutor Comerțului Echitabil
    Comerț liber, dar pentru cine? UE operează sub mantra comerțului liber, care presupune negocierea acordurilor de liber schimb cu țări din întreaga lume. Însă realitatea de pe teren nu presupune nici libertate, nici echitate. Impulsionate să obțină profituri cât mai mari, supermarketurile abuzează de influența și de puterea de cumpărare pe care o au pentru a obține produsele la cele mai mici prețuri. Și au făcut-o de ani de zile. În Europa, dovezile sunt clare și din ce în ce mai multe. Comitetul Economic și Social European a lansat în ianuarie 2013 un raport dur privind această situație, solicitând acțiuni urgente, intutlat „Stadiul actual al relațiilor comerciale dintre furnizorii de alimente și sectorul mare al comerțului cu amănuntul" (orig. „The current state of commercial relations between food suppliers and the large retail sector”) Practicile supermarketurilor pot avea consecințe dintre cele mai nefaste: • Salariile sunt prea mici pentru a un trai decent - Cu o putere de negociere mică sau inexistentă, pe o piață dominată doar de câțiva cumpărători, furnizorii și fermierii sunt forțați să accepte prețuri mici pentru produsele și munca lor. • Drepturile muncitorilor nu sunt respectate - Pentru lucrătorii din țările în curs de dezvoltare și a micilor producători de produse proaspete cum ar fi banane, kiwi și ananașii, situația este gravă. Există dovezi ale suprimării drepturilor muncii, a orelor suplimentare forțate și a locurilor de muncă nesigure. • Daune aduse mediului înconjurător – Imboldul supermarketurilor de a satisface, și de a îndemna la (supra)consum, creează premisele pentru producții care dăunează mediului înconjurător. • Consumatorii nu o duc mai bine - Furnizorii mai mici și specializați nu pot satisface volumele și cerințele de preț sau de calitate ale supermarketurilor. Comercianți mai mici nu pot concura cu prețurile scăzute din supermarketuri, ceea ce, la rândul lor, conduce la mai puține oportunități pentru furnizorii mai mici. Mai puține opțiuni în alegerea produselor și a spațiilor comerciale fac consumatorii victimele acestui cerc vicios. Prețurile scăzute cerute de supermarketuri furnizorilor nu sunt traduse în mod automat la prețuri mai mici pentru consumatori. Comerțul echitabil, pentru oameni și natură Comerțul echitabil (Fair trade) este o modalitate de a face comerț, al cărei scop este de a oferi sprijin direct și efectiv pentru producătorii marginalizați din țările în curs de dezvoltare din Africa, Asia și America Latină. Majoritatea bananelor, ananașilor și altor fructe tropicale comercializate echitabil sunt etichetate cu Marca Fairtrade folosită de Fairtrade Internațional (FI). Fairtrade Internațional conduce un sistem de certificare (Fairtrade) a produselor, care s-a bucurat de o mare popularitate în ultimii 15 ani, deși există din anii 1980. Cinci principii de bază ale comerțului echitabil (fair trade): • Plata unui preț corect – Producătorii primesc un preț corect, acoperind costul producției, costul unui trai decent și al unui profit rezonabil. • Interzicerea muncii prestate de copii – este interzisă orice formă a acesteia – mai ales când dăunează educației copiilor sau sănătății lor fizice și dezvoltării mentale. • Condiții de muncă decente – muncitorii de pe plantații, din ferme, fabrici de procesare și din alte afaceri primesc salarii suficiente pentru traiul zilnic și lucrează în condiții sigure și decente. • Dezvoltarea comunităților locale – O parte semnificativă din banii din comerțul echitabil sunt investiți în proiecte de dezvoltare în comunitățile de producători. Aceste proiecte includ aprovizionarea cu apă de băut, construirea de drumuri, utilități în educație și în sănătate, costurile pentru educație sau pregătirea vocațională, microfinanțări, sănătate ș.a. • Sustenabilitatea mediului – Agrochimicalele periculoase și organismele modificate genetic sunt excluse de la produsele certificate Fairtrade. În plus, sunt susținute tehnicile de producție care protejează ecosisteme valoroase și sănătatea producătorilor și a consumatorilor. Care sunt tendințele principale în ceea ce privește fairtrade-ul? Piața Fairtrade crește constant la nivel global. Cele mai populare produse sunt cafeaua, cacaua, ciocolata, ceaiul, bananele, mierea, florile, bumbacul, dar și produse inedite, precum aurul, încep să fie din ce în ce mai prezente. Profitul anual din vânzarea de produse certificate a crescut în ultima decadă și a atins 5.5 miliarde de euro în 2013. Există cerere de produse Fairtrade în România? Ne putem aștepta, așa cum am văzut în cazul produselor organice, ca piața românească să urmeze trendurile din Europa de Vest, unde creșterea este semnificativă. În prezent, piața Fairtrade este în curs de dezvoltare în România, pe rafturile supermarketurilor fiind deja apărute unele produse (cafea, ciocolată, ceai) certificate Fairtrade. Lanțul de supermarketuri care promovează și dezvoltă primul fructe tropicale certificate fairtrade va avea de câștigat, pentru că va beneficia de imaginea pozitivă a Fairtrade-ului. Campania „Lanțuri omenești, fructe echitabile” face parte din proiectul „Make Fruit Fair!”, care este implementat de asociația Mai Bine în România. Make Fruit Fair! este un consorțiu global format din 19 parteneri din EU, Camerun, Columbia, Ecuador și insulele Windward, coordonat de Oxfam Germania. Acest document a fost realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestui document intră în responsabilitatea asociației Mai Bine și sub nici o circumstanță nu reflectă poziția Uniunii Europene.
    2.617 din 3.000 Semnături
    Inițiat de Robert Buburuzanu
  • Oltenia vrea autostradă!
    O autostradă ar avea implicații uriașe în atragerea de investiții, crearea de noi locuri de muncă, creșterea salariilor, scăderea nivelului poluării (raportat la același număr de mașini), reducerea numărului de decese din accidente etc. Din păcate cel mai recent accident mortal s-a întâmplat acum 2 zile... http://www.gds.ro/Local/2017-04-26/carnagiul-de-la-padurea-saru-ingrid,-luca,-mirabela,-petre,-mihai-ingerii-de-pe-drumul-mortii/ Se pare că drumul expres, în felul în care este gândit, este mult mai periculos decât autostrada, curbe strânse pe care nu se va putea circula cu viteză fără riscuri mult mai mari (detalii în link-ul de mai sus). Practic, fiecare individ care are vreo legătură cu această regiune, indiferent de vârstă sau culoare politică (chiar dacă nu mai locuiește aici) ar avea numai de câștigat din construirea autostrăzii, dar totuși acceptăm resemnați decizia fără să mișcăm un deget. Dacă ar fi trebuit să învățăm ceva din proteste este că prin implicare chiar putem schimba lucrurile.
    335 din 400 Semnături
    Inițiat de ACTI Asociația Civică pentru Transparență și Implicare Picture
  • STOP abuzurilor asupra pacienților de la Gura Văii
    Centrul de Resurse Juridice a vizitat inopinat în 8 şi 14 martie a.c. Secţia de psihiatrie din Gura Văii, județul Mehedinţi unde a găsit 50 de persoane cu dizabilități intelectuale şi cu probleme de sănătate mintală închise în această secţie sunt lipsite de cele mai elementare condiţii de viaţă şi de tratament. Centrul de Resurse Juridice (CRJ) a sesizat abuzurile, în scris, conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin, Consiliului Judeţean şi Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Mehedinţi (DGASPC), solicitându-le intervenţia de urgenţă pentru asigurarea accesului la servicii adecvate în comunitate. CRJ a mai sesizat aceste aspecte şi în anul 2009, fără ca vreo decizie care să conducă la integrarea în comunitate a acestor persoane să fi fost adoptată de către autorităţile locale competente. Situaţia acestora este cunoscută de peste zece ani conducerii DGASPC Mehedinţi , fără ca vreo soluţie să fi fost identificată, aceştia răspunzând că „nu au locuri disponibile în centrele de tip rezidenţial” (citat dintr-un răspuns transmis spitalului în anul 2014). Azi, managerul spitalului afirmă că secţia de psihiatrie oferă toate condiţiile demne pentru asigurarea serviciilor de sănătate mintală. Situația nu poate continua așa. Acești oameni sunt abuzați de ani de zile, cu complicitatea instituțiilor care ar trebui să le asigure recuperarea și integrarea în comunitate. Avem nevoie de sprijinul fiecăruia dintre voi pentru a determina responsabilii să respecte legea și drepturile omului și în cazul acestor 50 de persoane cu dizabilități uitate la capătul lumii!
    1.052 din 2.000 Semnături
    Inițiat de Centrul de Resure Juridice ONG
  • Desfiintarea gradinilor zoologice din Romania
    Animalalele salbatice si domestice, deopotriva sunt fiinte constiente, iar viata lor trebuie respectata. Acestea nu pot fi rapite din mediul lor natural si obligate sa suporte conditii de existenta improrii speciei din care fac parte. De aceea, se impune ca omul sa le respecte si sa le admire exclusiv in mediul natural, propriu speciei in care acestea se nasc. Potrivit studiilor unor organizatii non-guvernamentale, Romania nu respecta la nivelul gradinilor zoologice, bunastarea animalelor si conservarea biodiversitatii.
    44 din 100 Semnături
    Inițiat de Iulia M
  • Domnilor miniștri, interveniți de urgență în cazul de la Pitești!
    E important ca societatea românească să evolueze, să devină mult mai tolerantă. Toleranța și respectul față de dreptul tuturor la educație și sănătate nu îl vom învăța niciodată excluzându-i! Nu dorim ca acest caz să devină un trist precedent pentru altele asemănătoare. Deși știm că situația în școlile din România e departe de a fi în regulă, cazul de la Pitești rămâne unul extrem, și ne dorim să fie singurul. Ce ne facem dacă acest exemplu va inspira și alți elevi, părinți etc și peste noapte vom realiza că va deveni o modă să ceri ca cei cu dizabilități sau dificultăți de adaptare să fie excluși? Aceste lucruri trebuie împiedicate. ACUM. Pentru binele elevului din Pitești, pentru ca cei ce îi sunt colegi să învețe o lecție corectă, pentru ca acest caz să nu se mai repete.
    567 din 600 Semnături
    Inițiat de Cristina Hurdubaia
  • Mancare gratis
    Ideea aceasta am vorbit-o atunci cand prietena mea s-a angajat la KFC. Ea spunea ca seara la ora 22:00 cand se inchidea fast food-ul mancarea ramasa se strangea si se arunca LA GUNOI. Mirarea mea a fost: "Daca tot o arunca, de ce nu o arunca cu folos"? Asa este legea. Care lege? Legea sanitara. Ok. Dar nu este pacat ca mancarea sa se arunce si o multime de oameni sa se culce flamanzi? Au trecut 7 ani de atunci. Probabil s-o fi mai incercat, insa daca un ONG s-ar ocupa cu logistica sa stranga mancarea la sfarsitul zilei de la restaurantele intrate in program, si sa le ofere intr-un anumit loc, la o anumita ora celor ce nu au, ideea ar deveni fezabila. Si bineinteles, restaurantele intrate in program, sa aiba un oarecare stimulent sau facilitate guvernamentala.
    476 din 500 Semnături
    Inițiat de Voinea Eusebiu
  • Jos catusele!
    Este important sa respectam persoana si personalitatea umana, sa combatem cu tarie orice tentativa de spunere a fiintei umane la tratament degradant si umilitor. Prezentarea unor persoane cu catuse la televizor (si in presa - in general) are un efect psihologic grav asupra peroanei in cauza, asupra imaginii sale si asupra tuturor celor din familie,anturaj, mediul de domiciliu, mediul profesional etc. Prezentarea insistenta cu catuse induce ideea unei false justitii, ideea ca persoana a fost incatusata pentru ca este vinovata, ceea ce este extrem de grav, pentru ca afecteaza prezumtia de nevinovatie. Jos Catusele! este o campanie care urmareste asigurarea respectarii drepturilor fundamentale ale omului, printre care dreptul la demnitate si la propria imagine si la un tratament decent.
    32 din 100 Semnături
    Inițiat de Sorin Suciu
  • SALVAȚI TEATRUL "SICĂ ALEXANDRESCU" BRAȘOV
    Avem nevoie să să luptăm pentru dreptate. Avem nevoie să luptăm pentru adevăr. Amestecul primăriei în activitatea culturală a teatrului durează de ani de zile, dar ultimii doi ani au fost apogeul. În noiembrie 2015 s-au desfășurat acțiuni de sesizare a abuzurilor comise de primăria Brașov. În semn de protest pentru aceste abuzuri, directorul teatrului și-a dat demisia. (La acest protest împotriva primăriei s-au solidarizat cu noi peste 300 de oameni de cultură). Am câștigat acea bătălie pentru că persoanei desemnate de primărie să se ocupe de teatru i-au fost retrase atribuțiile în acest domeniu. A urmat o perioadă de interimat, asigurat de contabila șefă Mariana Hudișteanu (atribuțiile artistice fiind delegate secretarului literar Oana Borș). Anul acesta s-au desfășurat trei concursuri, dar numai ultimul s-a soldat cu un câștigător. Am protestat din nou pentru că am fost martorii unui concurs aranjat. (dispunem de probele necesare pentru a dovedi asta). Credem că ni s-a dat dreptate în momentul în care Marius Dan Zarafescu, câștigătorul concursului în mod fraudulos, a demisionat. Ulterior a fost numită în funcția de director interimar cea mai puternică susținătoare a lui Marius Dan Zarafescu, actrița Viorica Geantă Chelbea, președinta Sindicatului Independendet al salariaților teatrului Sică Alexandrescu. (Din colectivul de 21 de actori, doar 5 fac parte din acest sindicat. Actorii care se opun protestului și care încurajază ilegalitățile sunt actorii care în repetate rânduri refuză să intre în distribuții și intră în conflict cu restul colectivul artistic.) În timpul protestelor noastre, Viorica Geantă Chelbea a trimis mesaje de mulțumire primăriei Brașov pentru concursul aranjat devenind astfel complice la o ilegalitate. Tot ea, în numele sindicatului mai sus menționat, a făcut declarații mincinoase în presă, a mințit și amenințat personalul tehnic al teatrului și are depusă o plângere penală împrotriva ei pentru agresiune la adresa unei actrițe protestatare. Deși s-au oferit multiple varinate care ar fi soluționat conflictul (numirea Marianei Hudișteanu în continuare ca director interimar, numirea unui specialist din afara teatrului, numirea lui Bogdan Nechifor (actor angajat al teatrului, care are experientă de management) sau detașarea unui angajat de-al primăriei (singurul amendament fiind de a-i delega atribuțiile artistice lui Bogdan Nechifor), primăria Brașov a ales singura varinată care escaladează conflictul, pe Viorica Geantă Chelbea. Viceprimarul Costel Mihai ne-a mințit promițându-ne că nu o va numi pe Viorica Gentă Chelbea director interimar și că nu va permite nimănui să se răzbune pe cei care au avut curaj și s-au luptat pentru deminitate, transparență și adevăr. De o săptămână de când este director interimar, Viorica Geantă Chelbea a făcut următoarele acte de răzbunare: · nu a încercat să rezolve conflictul · a refuzat participarea la festivalul de teatru de la Pitești a spectacolului „Copilul problemă” fără niciun motiv întemeiat, fapt care aduce grave prejudicii teatrului și orașului Brașov. (Spectacolul a fost premiat de către UNITER în 2016. În spectacol joacă doar actori protestatari.) · pune la dispoziție actele instuției mai multor persoane străine teatrului · refuză să semneze acte, nu știe ce trebuie semnat și periclitează buna desfășurare a instituției · a reziliat unilateral contractul juristului teatrului deși acesta nu a fost implicat în niciun fel în conflict, a ales să rămână neutru, astfel servind doar instituției pe care o reprezenta juridic. · vrea să înlocuiască actorii protestatari din distribuțiile spectacolelor din care aceștia fac parte (ceea ce este o soluție managerală proastă și pentru care nu dispune de buget). · vrea să dea afară actorii care locuiesc de ani de zile în unele cabine din teatru fără niciun motiv · l- a împins pe actorul Claudiu Mihail să își dea demisia. Acesta a demisionat pentru că i-a fost imposibil să accepte șicanele și atmosfera de teroare care există acum în teatru. · a refuzat să îi aprobe o zi de concediu de odihnă contabilei șefe fără niciun motiv Am încercat să ne adresăm consilierilor locali în ședința ordinară din data de 31.10.2016. Consiliul a supus la vot dacă problema teatrului este sau nu de interes, iar majoritatea, formată din 20 din 27 de consilieri prezenți, a ales sa nu ne asculte. Cum poate fi o situație despre cultura orașului un subiect de vot? Au dreptul aleșii noștri să ignore deliberat dificultățile teatrului care se află in subordinea lor? Credem că primăria Brașov nu dorește să detensioneze conflictul deoarece cu toate că i-ar lua 15 minute să republice anunțul de concurs pentru postul de manager al teatrului, nu o face. Temerea nostra este că, de fapt, nici nu se dorește organizarea unui concurs legal, imparțial și transparent având în vedere faptul că situația instituțiilor de cultură din Brașov este similiară. Filarmonica si Opera din Brașov au directori interimari de peste 10 ani de zile. Vă rugăm semnați petiția și faceți auzită #voceacurajului
    1.382 din 2.000 Semnături
    Inițiat de Actorii Protestatari de la TSA
  • Salvati zona istorica "Brasovul vechi"
    Grupul Civic Salvati Zona Istorica Brasovul Vechi, lupta pentru Conservarea patrimoniului arhitectural romanesc din Brasovul Vechi prin respectarea caracteristicilor arhitecturale a zonei (sec XVII – XVIII), prin respectarea cu celeritate a prevederilor legale P.U.Z. – „Brasovul Vechi” , prin constructia a maxim P+2E niveluri (3 niveluri) a locuintelor colective in zona istorica (Prevedere legala P.U.Z. – „Brasovul Vechi”). Solicitam verificarea cu celeritate a legalitatii autorizatiei de constructie nr. 57 din 25.01.2016 emisa de Primaria Brasov, privind imobilul situat in municipiul Brasov, str. Ioan Bogdan nr. 6, judetul Brasov.
    240 din 300 Semnături
    Inițiat de Grupul Civic Salvati Zona Istorica Brasovul Vechi
  • NU votez candidați corupți în Parlament!
    În fiecare zi auzim vorbindu-se despre schimbare, despre cât de mult și-o dorește o generație întreagă. Astăzi vom lua parte la această schimbare refuzând să votăm corupți. Parlamentul, instituție politică fundamentală în orice stat democratic, a ajuns să fie o bătaie de joc la adresa cetățenilor din România. Parlamentul legitimează corupția, zi de zi. Și nu doar atât, apărând interesele murdare ale băieților deștepți, unii parlamentari se considera mai presus de justiție și lege. Prăpastia dintre noi și reprezentanții noștri aleși este astazi mai mare ca oricand. Mulți dintre aceștia nu au ce căuta în Parlament. Nici măcar nu ar trebui să se regăsească pe listele de candidați. Un exemplu elocvent sunt cei 24 de senatori care se fac vinovați de protejarea lui Gabriel Oprea de ancheta privind uciderea din culpă a polițistului Bogdan Gigină [1]. Lista celor care nu-și merită locul în Parlament va fi întregită, în următoarele luni, cu toți cei care vor vota legi în derâderea cetățenilor. Vom urmări fiecare amendament trecut prin buzunarele și interesele lor. Foarte curând va fi reluată discuția despre dezincriminarea conflictul de interese, permițându-le parlamentarilor să își angajeze propriile rude în cabinetele parlamentare, deși acest lucru este interzis prin prevederi ale Codului Penal. Ceea ce începem astazi va fi doar primul pas. Căci vom expune fiecare informație nouă, acolo unde doare mai mult: în circumscripțiile lor electorale, în spațiul public, orinde vor încerca să culeagă iar voturi. Schimbarea începe de la firul ierbii și împreună putem închide prăpastia care s-a creat între noi, cetățenii, și aleșii noștri în Parlament. Te invităm să îți asumi acest angajament și împreună, până la alegeri: ► Să monitorizăm fiecare vot al lor în Parlament, fiecare declarație politică. ► Să comunicăm public faptele parlamentarilor corupți pentru ca la iarnă, în ziua votului, cetățenii să îi cunoască în amănunt pe cei ce vor merge în Parlament. ► Să decidem împreună cele mai bune metode de a-i arăta cu degetul pe acești corupți! Hai să strângem rândurile și noi, așa cum și politicienii corupți se înghesuie să își asigure de pe acum un loc călduț în Parlament, pentru încă 4 ani. E rândul nostru să ne pregătim de alegeri! Refuzăm să votăm #listaNEAGRA și să luăm astfel parte la abuzurile și crimele lor! Păstrăm legătura prin campaniamea.de-clic.ro. Vom reveni cu vești! [1] Potrivit Mediafax aceștia sunt: Ionel Agrigoroaie (PSD), Alexandru Cordoş (PSD), Octavian Bumbu (PSD), Cristian Dumitrescu (PSD), Daniel Savu (PRU), Petru Frătean (PSD), Gabriela Creţu (PSD), Georgică Severin (PSD), Ioan Chelaru (PSD), Marius Bota (PSD), Nicolae Moga (PSD), Petru Filip (PSD), Şerban Nicolae (PSD), Florea Voinea (PSD), Călin Popescu Tăriceanu (ALDE), Daniel Barbu (ALDE), Mihai Niţă (ALDE), Eugen Durbacă (ALDE), Iulian Cristache (Independent), Gabriel Oprea (Independent), Ilie Năstase (Independent), Constantin Popa (Independent), Gheorghe Saghian (Independent), Valer Marian (Independent).
    2.009 din 3.000 Semnături
    Inițiat de Diana Voicu
  • Defrisari si peturi aruncate zone Ranca
    Educarea populatiei pentru a nu se mai arunca gunoi in spatii neamenajate pentru colectarea si reciclarea lui si amenzi pentru defrisari ilegale
    564 din 600 Semnături
    Inițiat de Adriana Lungu
  • Majorarea salariului minim la 500€ si acordarea de grupa! Dorim sa fim platiti la noi in tara!
    Pentru o reconstructie a tarii, stabilitate si un trai decent in tarisoara noastra!
    230 din 300 Semnături
    Inițiat de Fanica Mocan