• Cerem transport pentru elevi!: Prefectului Dan Constantin Şlincu si Consiliului Județean al jud....
    Deși s-a dorit decontarea integrală a costurilor cu transportul pentru elevii navetiști, efectele preconizate nu s-au concretizat. În zone rurale, școlile lipsesc pe raze de zeci de km. Elevii nu își permit transportul în comun sau autocare, așa că parcurg aceste distanțe pe jos. „Atunci când plouă ne luăm cizme, dar uneori nici alea nu ne ajută fiindcă este noroi până la genunchi, trece de cizme, ne murdărim și ne udăm toți.” „A fost iarna aceea în care a nins atât de tare încât nici căruțele nu mai mergeau spre noi, ca să facă urme prin care să pășim. Am făcut noi până la urmă cărare, unul în spatele altuia.” „La început era mai greu pentru că nu cunoșteam pe nimeni cu care să merg. Acum mai am prieteni, colegi. Așa le-a fost și mai ușor părinților știind că nu mai vin singură.” În urma unui studiu realizat de către Consiliul Național al Elevilor* s-a constatat că există nenumărate cazuri în care beneficiarilor primari ai educației nu li se acoperă decât un procent mic din prețul real al abonamentului, după cum urmează: - doar 13% dintre elevii navetiști beneficiază de decontul integral al navetei, - 41% primesc înapoi mai puțin de o treime din costul real al abonamentului, - procentaje minuscule sunt și în cazul elevilor care primesc un decont în valoare de mai mult de 70% din costul total (3%), cât și pentru cei ce primesc între 50-70% (4%), - din 2013, aproximativ 30.000 de elevi nu mai frecventeze cursurile unei unități de învățământ din cauza incapacității de a acoperi cheltuielile de transport. Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier a întocmit un număr de (doar) patru procese-verbale pentru nerespectarea tarifului maxim impus de către Guvern, în contextul în care hotărârea de Guvern care stabilește prețurile practicate este datată din anul 2016 și un procent uriaș de elevi nu beneficiază de decontarea integrală a costurilor cu transportul. Lipsa de reacție a prefecților în cazul neaplicării legii de către consiliile locale și județene are un impact puternic negativ în facilitarea frecventării orelor de curs pentru elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu și în posibilitatea acestora de a călători cu costuri reduse în cadrul unităților administrativ-teritoriale ale României, așa cum au dreptul. Pentru elevii de azi și de mâine, semnează petiția! * Raport privind implementarea Statutului Elevului la nivel național, în anul școlar 2017-2018”: https://rebrand.ly/statut-elev-national
    6 din 100 Semnături
  • Cerem transport pentru elevi!: Prefectului Ioan Aurel Cherecheș si Consiliului Județean al jud. ...

  • Cerem transport pentru elevi!: Prefectului Sever – Romulus Stana si Consiliului Județean al jud....

  • Cerem transport pentru elevi!: Prefectului Dănuţ-Emil Hălălai si Consiliului Județean al jud. Al...

    7 din 100 Semnături
  • Cerem transport pentru elevi!: Prefectului Maricica Luminița Coșa si Consiliului Județean al jud...

    5 din 100 Semnături
  • Cerem transport pentru elevi!: Prefectului Sorin-Ionel-Florin Hornea si Consiliului Județean al ...

  • Cerem transport pentru elevi!: Prefectului George – Adrian Paladi si Consiliului Județean al jud...

  • Cerem transport pentru elevi!: Prefectului Vasile Moldovan si Consiliului Județean al jud. Maram...

  • Cerem transport pentru elevi!: Prefectului Ioana Mădălina Lupea si Consiliului Județean al jud. ...

  • Cerem transport pentru elevi!: Prefectului Ovidiu-Victor Frenț si Consiliului Județean al jud. B...

  • Nu ne poluați cu Ordonanță de Urgență!
    Conform statisticilor oficiale, traficul este principala sursă a poluării aerului în București (Planul Integrat de Calitatea a Aerului București). După ce Guvernul a anulat în 2017 taxa de mediu, au fost înmatriculate peste un milion de maşini second-hand, marea majoritate fiind Euro 3 și Euro 4, cele mai mari surse de poluare cu PM10 în București. Solicităm Guvernului să ia în calcul și să aducă în dezbatere publică mai degrabă propuneri care să rezolve criza poluării din orașe, de tipul: serviciile de transport smart-city și cele de taximetrie obișnuite să folosească doar mașini Euro 5 și peste, ceea ce ar reduce atât nivelul de poluare în centru, cât și nevoia de siguranță și confort pentru utilizatorii acestor servicii cu mare impact asupra mediului.
    91 din 100 Semnături
    Inițiat de Asociatia Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis
  • Taxe pentru cultele religioase - opționale!
    Pentru că nu toți sunt practicanți. Pentru că unii sunt atei. Cultele religioase sunt oricum scutite de taxe și impozite (pe lângă banii de la noi). Și cu toate aceatea preotul încă îmi cere bani la naștere, la căsătorie și la moarte.
    74 din 100 Semnături
    Inițiat de Sergiu Nica