Dominaţia cvasi-oligarhică şi cu certitudine monopolistă a aceloraşi partide (brutal şi pe drept cuvânt sancţionate de către populaţie la ultimul scrutin parlamentar) în teritoriul României nu este câtuşi de puţin meritul unor bune politici; ea decurge din pervertirea fundamentală a însuşi modului în care cei mai marcanţi reprezentanţi ai autorităţii locale sunt aleşi. Menţinerea statu-quo-ului în această privinţă nu are nimic de-a face cu democraţia, reprezentarea sau justeţea - este doar o politică de forţă, menită să denatureze major nu doar calitatea reprezentării politice în teritoriu, ci şi încrederea - oricum ajunsă la cote minime - a populaţiei.

1. Impact social negativ – jocurile de noroc afectează grav familiile, ducând la destrămare, violență domestică și îndatorare cronică. 2. Dependența de jocuri – este recunoscută ca boală psihică, iar accesul facil la săli și platforme online sporește numărul victimelor. 3. Afectarea minorilor și tinerilor – prin expunerea constantă la reclame și accesul ușor la platforme online, adolescenții sunt tot mai vulnerabili. 4. Corupție și spălare de bani – sectorul jocurilor de noroc este perceput ca o zonă gri, cu risc ridicat de activități ilegale. 5. Sărăcirea populației – banii cheltuiți pe jocuri nu se mai duc în economie productivă (educație, sănătate, consum local). 6. Pierderea forței de muncă – mulți oameni ajung să lipsească de la muncă sau să nu mai poată lucra din cauza dependenței. 7. Costuri sociale uriașe – statul cheltuiește sume semnificative pentru tratamente, asistență socială și intervenții legate de dependență. 8. Legalizarea distrugerii personale – statul permite și reglementează o activitate care provoacă suferință și ruină. 9. Conflict de interese – statul încasează taxe dintr-o industrie distructivă, ceea ce creează o dependență instituțională periculoasă. 10. Injustiție socială – jocurile de noroc afectează în special populația vulnerabilă, cu venituri mici și educație redusă. 11. Distrugerea familiilor – părinți care își pierd locuințele sau care nu mai pot întreține copiii din cauza pierderilor. 12. Creșterea criminalității – furturi, tâlhării și chiar sinucideri legate de datorii acumulate la jocuri. 13. Normalizarea viciului – păcănelele sunt prezente lângă școli, biserici, primării – devin un element „normal” al vieții cotidiene. 14. Lipsa accesului la tratament – foarte puține centre oferă sprijin real pentru tratarea dependenței de jocuri. 15. Acces nelimitat pe internet – chiar și minorii pot juca online folosind identitatea părinților. 16. Publicitate agresivă și înșelătoare – reclamele la pariuri promit "câștiguri rapide" și "viață ușoară", inducând în eroare tinerii. 17. Gamificarea păcănelelor – designul colorat și sunetele sunt concepute special pentru a păcăli creierul și a induce dependență.

Pentru că plătim taxe din ce în ce mai mari, în timp ce Biserica nu plătește nimic. Pentru că școlile cad, dar catedralele au acoperișuri de aur. Pentru că nu e normal să ni se bage mâna în buzunar cu scuze „divine”, în timp ce noi muncim pe brânci, iar ei merg cu SUV-ul sfințit. E timpul să cerem echitate fiscală! Religia e o alegere personală – să și-o plătească fiecare. Semnează dacă vrei ca banii tăi să meargă la spitale, nu la clopote aurite. 

 Semnează și tu această petiție dacă vrei un sistem educațional mai corect, mai modern și mai eficient! 

Pentru că nu e vorba doar despre mașini sau panouri, ci despre viitorul nostru, al tuturor.  Semnând această petiție:  • susții dreptul românilor la un aer mai curat și un mediu mai sănătos; • ceri ca banii publici să fie folosiți eficient, în programe care chiar aduc beneficii directe cetățenilor; • sprijini accesul oamenilor obișnuiți la energie mai ieftină, sustenabilă și sigură; • arăți că nu ești indiferent când deciziile absurde blochează programe esențiale pentru dezvoltarea României; • transmiți un mesaj clar: nu putem aștepta la nesfârșit un guvern pentru a face ce e corect. Cu cât suntem mai mulți, cu atât vocea noastră va fi mai greu de ignorat. Semnează și distribuie petiția! Viitorul nu poate fi amânat.

  E o chestie de respect, siguranță și civilizație. Gândește-te: trotuarele sunt făcute pentru oameni, nu pentru mașini. Ar trebui să poți merge liniștit cu copilul de mână, cu căruciorul sau pur și simplu să te plimbi fără să fii forțat să cobori pe carosabil printre mașini în mers. Dar în București, aproape zilnic, trebuie să te strecori printre oglinzi, bare, sau să ocolești mașini blocate pe zebră, ca într-un joc video periculos.  Și nu vorbesc doar dintr-un principiu urban. Am văzut persoane în vârstă care nu pot trece strada pentru că vizibilitatea e blocată de mașini. Am văzut copii care trebuie să se strecoare printre mașini parcate chiar pe trecerea de pietoni. O mamă cu un cărucior are efectiv nevoie de acrobații ca să ajungă dintr-un loc în altul. Este frustrant și nedrept.  În plus, există soluții simple: stâlpișori, marcaje mai clare, spații prioritare pentru pietoni. Nu vorbim de lucruri imposibile sau costuri uriașe, ci doar de voință și de o minimă empatie.  Adevărul e că vrem un oraș unde nu doar mașinile să aibă drepturi. Vrem un oraș pentru oameni. Iar dacă nu începem să cerem asta, nimic nu se va schimba. De asta îmi pasă 

 Este singura masura de austeritate pentru redresarea deficitului bugetar! Prin aceste masuri bugetul va ajunde pe excedent!!! Masurile pe care vor sa le implementeze de majorari de taxe si impozite si de diminuare a spururilor, nu fac altceva decat sa duca la colaps, incapacitate de plata, incurajeaza si mai mult infractionalitatea si frauda, distrug intreaga economie!

1. România se confruntă cu deficite bugetare și nevoi sociale reale, iar sumele alocate anual cultelor religioase (zeci sau chiar sute de milioane de lei) pot fi direcționate către sănătate, educație, protecție socială sau investiții publice. 2. În țări democratice dezvoltate precum Statele Unite, Franța, Olanda sau Elveția, cultele religioase se autofinanțează integral din donațiile și contribuțiile voluntare ale membrilor, fără a împovăra bugetul public. 3. Este nedrept ca persoanele nereligioase sau aparținând altor confesiuni să fie obligate, prin impozitele lor, să finanțeze activitatea cultelor cu care nu se identifică

România traversează o perioadă marcată de creșterea alarmantă a violenței împotriva femeilor, iar societatea a transmis deja mesaje ferme prin proteste masive împotriva acestor abuzuri. În acest context grav, observăm o nouă formă insidioasă de violență: deepfake-urile erotice.  Impactul deepfake-urilor erotice asupra victimelor În era digitală, oricine poate deveni ținta unui nou tip de abuz online: deepfake-urile erotice. Un „deepfake” este un material audio, foto sau video falsificat cu ajutorul inteligenței artificiale, astfel încât să pară real. Tehnologia permite, de exemplu, montarea feței unei persoane reale peste imagini pornografice, creând iluzia că acea persoană a fost implicată în scene explicite pe care în realitate nu le-a făcut. Aceste falsuri sunt apoi răspândite pe internet, adesea cu intenția de a umili, hărțui sau șantaja victima. Impactul psihologic, social și reputațional asupra victimelor este devastator. Victimele suferă anxietate, depresie, sentimentul de umilință și frică permanentă. Demnitatea, reputația și siguranța lor sunt grav afectate, iar abuzatorii folosesc aceste falsuri ca arme pentru a le reduce la tăcere prin umilire sau șantaj.

Această petiție nu este despre un nume sau o funcție. Este despre dreptul fiecărui pacient din România de a fi tratat cu respect, empatie și profesionalism. Este despre spitale care să nu mai fie surse de suferință, despre acces la tratamente salvatoare, despre un sistem medical care să funcționeze în slujba oamenilor,  nu a intereselor de partid sau a rețelelor de influență.  Ministrul Alexandru Rafila a avut ani la dispoziție să demonstreze că poate schimba ceva. În schimb, a ales tăcerea în fața urgențelor, lipsa de dialog cu pacienții și a girat pasiv degradarea unui sistem aflat deja în colaps. A dovedit că nu vrea și nu poate să reformeze.  Este important să ne unim vocile acum, când se formează un nou guvern. Dacă tăcem, riscăm să continuăm pe același drum al nepăsării.

Este in joc viitorul tuturor!

Când rezidenții sunt tratați ca forță de muncă ieftină, nu ca viitori specialiști, noi toți pierdem: pacienții primesc îngrijiri întârziate, medicii seniori sunt copleșiți, iar societatea plătește prețul dublu - în bani și în vieți. Imaginează-ți scena: e ora 3 dimineața, iar Maria, rezidentă în anul II, este la a 26-a oră de gardă. Răsfoiește fișe medicale cu genele grele de somn, temându-se să nu greșească o doză de insulină. În salonul alăturat, un pacient așteaptă confirmarea unui antibiotic care nu poate fi eliberat fără semnătura medicului primar, plecat la altă urgență. Minutele trec, iar tratamentul întârzie. Situații ca aceasta se petrec zilnic în spitalele noastre.  Datele vorbesc clar:  • După 12 ore de lucru continuu, riscul de eroare medicală crește cu 38 %; după 24 de ore, se dublează. • În ultimii zece ani, peste 10 000 de medici români au plecat în străinătate, majoritatea invocând epuizarea și lipsa de formare reală. Educația fiecărui medic costă bugetul public în jur de 100 000 € – bani pierduți odată cu exodul. • NHS-ul britanic, după introducerea limitei de 13 ore/tură și a sistemului „Guardian of Safe Working Hours”, a raportat o scădere cu 32 % a incidentelor grave legate de oboseală în primii trei ani. Dar dincolo de cifre e povestea fiecărui pacient și a fiecărui medic.