• Spunem NU majorării pedepselor pentru posesia de substanțe în vederea consumului!
    PL-x 430/2022 [1] propune creșterea pedepselor pentru infracțiunile legate de droguri: posesia în vederea consumului, traficul de droguri, tolerarea consumului ilicit în diverse locuri. Astfel de măsuri punitive s-au dovedit însă ineficiente sau chiar dăunătoare pentru consumatorii de droguri și sunt în discordanță cu numeroase studii care arată că nu există nicio corelație între creșterea pedepselor și scăderea nivelului de consum de droguri [2]. În schimb, tocmai renunțarea la pedepsele penale (dezincriminarea posesiei de substanțe pentru consum propriu) determină scăderea numărului de consumatori problematici - acei consumatori care ajung să sufere de probleme medicale, sociale sau penale din cauza consumului - nefiind incriminate, persoanele care consumă substanțe sunt determinate să caute ajutor în caz de nevoie. Tocmai prin retragerea pedepselor penale, dezastrele sociale și medicale sunt reduse semnificativ, iar consumul general al substanțelor nu crește mai mult decât în țările care mențin prohibiția. [3] Deloc întâmplător, majoritatea țărilor europene optează pentru dezincriminare, descarcerare, clasarea dosarelor sau oferirea de asistență medicală/psihologică consumatorilor de substanțe, iar rezultatele sunt considerate succese răsunătoare. [4] În aceeași notă, și strategia Uniunii Europene privind drogurile încurajează existența a unor măsuri alternative închisorii pentru persoanele care sunt prinse cu substanțe în cantități mici, pentru uz personal. Proiectul propus de lege ar implementa exact opusul: ar crește pedepsele și elimina existența amenzilor pentru posesia în cantități mici. [5] Proiectul este în contradicție și cu recomandările ONU. După cum au recunoscut statele membre ONU în documentul final al Sesiunii Speciale a Adunării Generale din 2016 privind problema mondială a drogurilor, dependența de substanțe este o afecțiune medicală complexă, multifactorială și cronică, care poate fi prevenită și tratată. Recomandările ONU susțin promovarea unor măsuri alternative la pedeapsa cu închisoarea pentru consumul și posesia de droguri și schimbarea legislației, a politicilor și practicilor naționale care amenință sănătatea și drepturile omului. Măsurile punitive deviază eforturile instituțiilor și resursele publice de la serviciile de asistență medico-psiho-socială pentru dependența de droguri exclusiv către reducerea cererii. [6] Consiliul Superior al Magistraturii atrage atenția, în opinia sa pe marginea propunerii legislative, că aceste schimbări nu respectă viziunea din spatele Noului Cod Penal: “înăsprirea tratamentului sancționator în această materie nu este în concordanță cu întreaga filosofie a actualei legislații penale”. [7] Mai mult, propunerea legislativă este nefundamentată, chiar dacă formal există o expunere de motive. O investigație jurnalistică a arătat că expunerea de motive a fost pur și simplu copiată. [8] Aceasta conține o înșiruire de prejudecăți și stereotipuri despre „dependentul de droguri”. Cităm astfel: „Indiferent de cauză, dependentul de droguri este o persoană care este prinsă emoțional și fizic de droguri și a cărui viață este centrată în jurul obținerii acestor droguri. Dependența îl afectează pe toate planurile: fizic, emotional, socio-profesional și spiritual.” Dincolo de filozofia penală și lipsa de fundamentare, stă realitatea despre numărul capturilor de droguri de maxim 5 grame (cantități destinate cel mai probabil consumului propriu) și al soluțiilor dispuse de DIICOT și instanțe, așa că nu întâmplător CSM face acele remarci. 80% din numărul total al capturilor DIICOT din ultimii 4 ani este pentru cantități de substanțe mai mici de 5 grame. [9] Aproape jumătate dintre dosarele DIICOT sunt pentru deținerea în vederea consumului, DAR pentru cele mai multe dintre cazurile de deținere pentru consum, soluția este de renunțare la urmărirea penală. [10] De ce ne pierdem așadar vremea și resursele încercând să creăm o nouă categorie de deținuți, când toate aceste resurse penale și judiciare ar fi mai bine direcționate către alte cauze - infracțiuni violente, infracțiuni motivate de ură, corupție - sau pentru a reuși să rezolvăm mai rapid dosarele aflate deja în instanță? De ce nu ne uităm la exemplele de bună practică de la nivel european sau internațional? De ce nu ascultăm de specialiști, de ce nu cerem și nu ne uităm la date? — —- — Note: [1]- Camera Deputaților, PL-x nr. 430/2022 [2] Global Commission on Drug Policy, Rapoarte: 2018, 2019, 2020, 2021; Transform, 2015, The War on Drugs: Harming, not protecting young people; UN, End ‘war on drugs’ and promote policies rooted in human rights [3] Benfer, I. et al., The impact of drug policy liberalisation on willingness to seek help for problem drug use: A comparison of 20 countries [4]- Greenwald, Drug Decriminalization in Portugal: Lessons for Creating Fair and Successful Drug Policies [5] Consiliul European, EU Drugs Strategy 2021-2025 [6] ONU- Outcome Document Of The 2016 United Nations General Assembly Special Session On The World Drug Problem; ONU- United Nations System Common Position Supporting the Implementation of the International Drug Control Policy Through Effective Inter-agency Collaboration [7] Camera Deputaților, PL-x nr. 430/2022, Avizul Consiliului Superior al Magistraturii [8] Libertatea, PNL vrea să împiedice consumul de droguri cu mai mulți ani de închisoare. Motivarea inițiativei de a mări pedepsele, plagiată de pe site-ul unui centru penticostal pentru dependenți [9] PressOne, DIICOT nu susține înăsprirea pedepselor pentru consumatorii de droguri din România [10] Conform informațiilor oferite de DIICOT la cererea senatoarei Florina Presadă în 2020
    5.597 din 6.000 Semnături
    Inițiat de Alina Dumitriu
  • Verificarea nitraților și nitriților din fructe și legume
    Cu toții suntem afectați de lipsa de implicare a autorităților in acest fenomen. Prezenta nitriților și nitraților in concentrații foarte mari afectează pe toți, fie că discutăm de copii, părinți sau bunici. Deteriorarea stării de sănătate a populației făcută deliberat este de neconceput. Avem dreptul să știm ce consumăm și mai ales să amendăm asemenea comportament.
    22 din 100 Semnături
    Inițiat de Cristian Romeo Arsene
  • Fumatul INTERZIS, in spatiile INCHISE, pentru utilizatorii TIGARILOR ELECTRONICE!
    Pentru ca tigaretele electronice sunt daunatoare, desi poate nu par, atat pentru cei care le utilizeaza, cat si pentru cei care se afla in preajma celor care le folosesc. Am si adresa de la Ministerul Sanatatii prin care mi se confirma faptul ca tigaretele electronice contin substante toxice care pot creste riscul de cancer, boli cardiovasculare sau pulmonare. Am si o colega care utiliza la greu tigari electronice (ca am inteles ca ele nu se fumeaza, ci se vapeaza..) pana ce a aflat de la doctor ca ametelile pe care le avea se datorau lor..Solutia: a renuntat la ele! Daca pe afara (restul UE..) nu ma intereseaza daca se interzice utilizarea lor, as dori ca macar in Romania sa facem ceva in sensul interzicerii utilizarii lor in spatiile inchise. Pot iesi afara ca si ceilalti fumatori, daca nu tin la sanatatea lor, dar nu trebuie sa fie expuse si alte persoane la substantele toxice degajate de tigarile electronice.
    63 din 100 Semnături
    Inițiat de Florin Radulescu
  • STOP ambroziei în Șendreni
    Ambrozia, prin efectele pe care le are asupra unui număr tot mai mare de persoane, reprezintă o reală problemă de sănătate publică. Cerem măsuri active pentru evitarea instalării și răspândirii buruienii ambrozia pe terenurile intravilane sau extravilane, indiferent de forma de proprietate a acestor terenuri, iar în cazul prezenței acesteia, măsuri active pentru eliminarea ei. 𝐒𝐢𝐦𝐩𝐥𝐚 𝐢𝐧𝐬𝐭𝐢𝐢𝐧𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐮𝐧𝐮𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐫𝐢𝐞𝐭𝐚𝐫/𝐜𝐨𝐧𝐜𝐞𝐬𝐢𝐨𝐧𝐚𝐫 𝐝𝐞 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧 𝐢𝐧𝐟𝐞𝐬𝐭𝐚𝐭 𝐜𝐮 𝐚𝐦𝐛𝐫𝐨𝐳𝐢𝐞 𝐍𝐔 𝐄𝐒𝐓𝐄 𝐒𝐔𝐅𝐈𝐂𝐈𝐄𝐍𝐓𝐀 !
    51 din 100 Semnături
    Inițiat de gheorghe stefanache
  • Registrul naţional al pacienţilor cu boli cauzate de poluare
    Un registru al pacienţilor cu boli care sunt cauzate sau agravate de poluare ar asigura un acces mai rapid la un diagnostic corect şi la tratamentul necesar. Medicii specialişti susţin că un registru de acest fel i-ar ajuta în gestionarea bolilor determinate de acest factor periculos. Astfel vorbim de mai puţină suferinţă şi o calitate a vieţii mai bună.
    223 din 300 Semnături
    Inițiat de StiriMed .ro
  • Dorim acces la vaccinul HPV
    Pentru a nu mai avea atâtea femei bolnave de aceasta boală. Pentru a nu mai fi primii din Europa la numărul de cazuri și decese din cauza cancerului de col uterin. Pentru a informa cât mai multe lume de importanța prevenției.
    1.971 din 2.000 Semnături
    Inițiat de Adriana Ghita Picture
  • STOP abandonului, vrem sterilizări!
    Singura metoda eficienta pentru reducerea numarului de caini abandonati, prevenirea inmultirii necontrolate si a suprapopularii, precum si disparitia eutanasierii in adaposturile publice si private, este sterilizarea. STERILIZAREA SALVEAZA VIETI!
    232 din 300 Semnături
    Inițiat de Camelia Grosu
  • Redeschiderea Spitalului Clinic de Boli Infectiose Constanta
    Ar trebui sa se alature intrucat sistemul medical are oricum mult de suferit, pacientii la fel, iar a tine in continuare Spitalul acesta inchis, nu este o rezolvare a problemelor ce au dus la izbucnirea incediului.
    16 din 100 Semnături
    Inițiat de MUSTAFA ERDAL
  • Școală online pentru cei vulnerabili
    Pentru evitarea punerii în pericol a persoanelor cu vulnerabilități. Nu cred că își dorește nimeni să fie puse vieți omenești în pericol și în suferință. Aceste persoane suferă din cauza afecțiunilor pe care le au zilnic ... Nu cred că este necesar să fie puși în situații și mai grave sau ireparabile. În viață cea mai importantă este SĂNĂTATEA. Orice se poate recupera, dar aceasta nu, mai ales având în vedere contextul actual (haotic, lăsat la întâmplare într-o pandemie încă nefinalizată!)
    428 din 500 Semnături
    Inițiat de Claudia Polecra
  • Nu mai îngrădiți accesul la sport!
    Copiii trebuie să facă sport! Se pot găsi alte spații pentru centrele de vaccinare (în alte orașe s-au folosit cinematografe sau alte spații care aparțin primariilor). Sălile de sport trebuie folosite pentru sport. Nu putem sacrifica la infinit viitorul copiilor!
    574 din 600 Semnături
    Inițiat de Loredana Fat
  • Redeschideți Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța!
    Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța este singurul spital de boli infecțioase din Dobrogea și a fost un vârf de lance pentru gestionarea tuturor epidemiilor din Dobrogea: de gripă (cum a fost cea din 2009), apoi de rujeolă, hepatită, meningite și acum de COVID-19.
    8.755 din 9.000 Semnături
    Inițiat de Daniela Ghițoi
  • CCM – Implant de modulare a contractilitatii cardiace pentru pacientii din Romania
    Această metodă a modularității cardiace, este una revoluționară, pentru toti pacienții care ajung sa fie purtători de cardio-defibrilare permantă, și se află într-o situație disperată: insuficiența cardiacă avansată și care nu mai răspund la medicația corectă. Modularea contractilității cardiace (CCM) este aplicarea semnalelor electrice neexcitative pe miocard, în perioada refractară absolută a potențialului de acțiune, pentru a produce un efect inotrop pozitiv fără a crește consumul de oxigen miocardic și care vine să completeze spectrul terapeutic, fiind singurul aparat care se implantează până în acest moment în sistemul privat de sănătate, acţionând cu impulsuri electrice de 50/100 de ori mai puternice decât cele ale unui defibrilator cardiac, crescând capacitatea de contracţie a muşchiului inimii și redând pacientului calitatea vieţii. Mai mult decât atât, de obicei, acest aparat este implantat în paralel cu un defibrilator cardiac. Aceste efecte sunt independente de durata QRS; în consecință, terapia cu dispozitiv CCM, putând beneficia pacienții simptomatici cu fracție de ejecție a ventriculului stâng redus, care nu mai sunt candidați pentru terapia de resincronizare cardiacă, după o terapie de resincronizare efectuată deja. În prezent, CCM este disponibil în Europa (cât și în România), fiind o premieră est-europeană la un spital de cardiologie privat din România, deoarece el nu este disponibil către spitalele de stat la licitație prin SEAP, de pe piața din România, costurile de integrare fiind considerabil de ridicate.
    745 din 800 Semnături
    Inițiat de Stefan Gabriel GEORGESCU Picture