- Toate Petițiile
- Administratie locala
- Anticoruptie
- Buget si economie
- Buna guvernare
- Coronavirus
- Cultura si arte
- Depolitizare institutii
- Deseuri si reciclare
- Digitalizare
- Dizabilitati
- Drepturile angajatilor
- Drepturile copilului
- Drepturile minoritatilor
- Drepturile omului
- Educatie
- Electorale
- Energie
- Familie
- Infrastructura si transport
- Justitie independenta
- Mediu sanatos
- Minerit
- Nutritie
- Paduri, parcuri si arii protejate
- Patrimoniu cultural
- Protectia animalelor
- Protectia datelor
- Rauri si protectia naturii
- Sanatate
- Schimbari climatice
- Solidaritate sociala
- Sport
- Tineret
- Urbanism
- Mai mult
-
Demisia vice-premierului Dragoș AnastasiuDragoș Anastasiu este vice-premier. În timp ce conducea compania Eurolines, vreme de opt ani a oferit mită către o inspectoare ANAF. I-a dat 2000 de euro pe lună și diferite servicii (excursii, vacanțe, etc) pentru a închide ochii și a nu lua măsurile legale în ceea ce privește neregulile financiare din contabilitatea Eurolines. În dosarul în care inspectoarea ANAF a fost condamnată la închisoare se arată că povestea a început în 2009 atunci când Eurolines – Touring Europabus România, firma lui Dragoș Anastasiu a cerut o returnare de TVA. Procurorii au aflat în 2018 când Cristian Băciucu, unul dintre asociații lui Anastasiu a depus un denunț. La rândul său, Anastasiu a recunoscut ca martor faptul că a știut despre mita plătită inspectoarei. Nu a fost inculpat deoarece a făcut denunțul înainte de punerea în mișcare a dosarului penal. Nimeni nu a anchetat evaziunea fiscală deși este evident că mita a fost plătită pentru a se ascunde ceva grav.3.841 din 4.000 SemnăturiInițiat de Mihai Belu
-
Vrem reabilitarea căii ferate Craiova–București cu sistem fără balast (ballastless track)!De ce un sistem fără balast? 🚆 Siguranță și stabilitate crescute ⏱️Timp redus de călătorie: Permite viteze constante (în cazul nostru 200 km/h), fără restricții impuse de degradări 🔧Durabilitate: Placa de beton are o durată de viață mult mai mare decât balastul, fără tasări sau deformări. 💰 Întreținere minimă: Elimină necesitatea completărilor și lucrărilor frecvente. ☁️ Rezistență la condiții meteo extreme: Nu este afectată de ploi, îngheț sau dilatări sezoniere. 🇪🇺 Aliniere la standardele europene moderne ✍️ Ce cerem concret: • Includerea acestei lucrări în planurile prioritare ale Ministerului Transporturilor și CFR SA • Realizarea unui proiect tehnic bazat pe cale fără balast • Accesarea de fonduri europene sau de alte surse de finanțare • Transparență și consultare publică în procesul de decizie 🙌 Semnează dacă vrei: Trenuri rapide, sigure și moderne pe una dintre cele mai importante rute feroviare convenționale din România. O soluție reală, dovedită, și sustenabilă pentru sudul țării. 👉 Fiecare semnătură contează!90 din 100 SemnăturiInițiat de Vlad Dumitrescu
-
Vrem transparență totală: Unde ajung banii noștri din taxe?Pentru că trăim într-o democrație, iar într-o democrație adevărată, banii publici trebuie să fie administrați transparent, nu în spatele ușilor închise. Taxele și contribuțiile noastre susțin întreaga funcționare a statului — avem dreptul să știm exact cum sunt cheltuiți acești bani. Lipsa transparenței permite abuzuri, corupție și risipă. Fără o platformă publică clară și actualizată, cetățenii sunt ținuți în întuneric, iar decidenții politici scapă de orice responsabilitate. Este momentul să cerem transparență totală asupra veniturilor și cheltuielilor statului, pentru ca fiecare român să poată vedea, lunar, cum sunt folosiți banii colectați din munca lui.18 din 100 SemnăturiInițiat de Ciprian Parfon
-
Stop expunerii copiilor pe TikTok! Cerem o lege împotriva sharenting-ului abuziv în RomâniaCopiii nu sunt conținut pe rețelele de socializare, ci viitorul întregii țări! Au dreptul la intimitate, la o copilărie protejată și la libertatea de a decide, mai târziu, cine sunt în spațiul digital. Viralizarea conținutului cu copii — chiar și atunci când există consimțământul părinților — expune minorii unor riscuri reale: bullying, furt de identitate, hărțuire, exploatare sexuală online, și traume psihologice. Fenomenul numit sharenting a scăpat de sub control. Părinți postează constant imagini și videoclipuri cu copiii lor pe TikTok și alte platforme, uneori în scopuri de divertisment, alteori pentru bani și urmăritori — fără ca minorii să înțeleagă sau să își poată da acordul. Este timpul să punem copiii pe primul loc. Să le protejăm demnitatea, viitorul și sănătatea mentală. Dacă nu o facem noi acum, generația lor va plăti prețul mai târziu. Alătură-te campaniei dacă și tu crezi că siguranța copilului e mai importantă decât like-urile, vizualizările sau monetizarea online.182 din 200 SemnăturiInițiat de Bianca Radoslav
-
Stop Furtului din Banii Publici! Vrem 30 de Ani Prescripție și Sechestru pe AvereÎn România, prea mulți funcționari sau „băieți deștepți” scapă de răspundere penală după ce au delapidat bani publici. De ce? Pentru că faptele se prescriu repede, iar averile rămân neatinse. Vrem o lege care să prevadă: • Termen de prescripție de 30 de ani pentru delapidare, abuz în serviciu, fraudă și mită. • Posibilitatea statului de a pune sechestru pe bunurile inculpatului și ale familiei, până la recuperarea completă a prejudiciului. Nu este răzbunare. Este dreptate. Semnează și cere Parlamentului României să adopte această lege!18 din 100 SemnăturiInițiat de Adriana Maria Ivascau
-
Susținem procurorul Bogdan Pîrlog! Integritatea și curajul nu trebuie sancționate✅ 1. Apără interesul public și banii europeni Bogdan Pîrlog a sesizat pierderea unor finanțări PNRR pentru Autostrada Moldovei – adică fonduri europene care ar fi trebuit să ajute România, dar care riscă să se piardă prin neglijență sau corupție. Un procuror care apără banii publici trebuie sprijinit, nu sancționat. ✅ 2. Are curajul să investigheze zone de “intocabilitate” A sesizat posibile ilegalități legate de imobilul unui fost președinte al României, ceea ce denotă independență și curaj rar întâlnit în sistemul judiciar. Românii au nevoie de astfel de magistrați, nu de executanți obedienți. ✅ 3. Este ținta unei tentative de intimidare În loc să se ancheteze faptele semnalate, Pîrlog este propus pentru revocare, pe motiv că sesizările lui ar fi fost „vagi”. Este un precedent periculos care descurajează alți magistrați să expună corupția sau abuzurile. ✅ 4. Reprezintă o voce rară de integritate în sistem Bogdan Pîrlog este cunoscut de ani de zile pentru poziții ferme împotriva derapajelor, chiar și în interiorul sistemului. A fost printre primii magistrați care au ieșit public în apărarea independenței justiției în timpul regimului Dragnea. ✅ 5. Este o cauză simbolică pentru justiție și democrație Susținerea sa nu înseamnă doar sprijin pentru un om, ci pentru o idee: aceea că justiția trebuie să fie liberă, curajoasă și de partea cetățeanului. Dacă Pîrlog cade, e un semnal că niciun magistrat nu e protejat dacă deranjează “sistemul”.1.346 din 2.000 SemnăturiInițiat de VALENTINA DRAGOMIR
-
Animalele nu sunt recuzităEste important pentru că animalele exotice nu au ce căuta într-un spațiu comercial destinat consumului. Ele nu pot fi ținute în condiții corespunzătoare într-o cafenea, iar expunerea lor continuă la manipulare, zgomot și lumină reprezintă o sursă clară de stres și suferință. În plus, există riscuri legate de igienă, siguranță publică și sănătate. Dacă nu sancționăm astfel de practici, încurajăm folosirea animalelor vii ca mijloc de divertisment fără reglementare, ceea ce poate duce la extinderea și normalizarea abuzului. Avem nevoie de reguli clare și ferme în acest sens, iar sprijinul public este esențial pentru ca autoritățile să acționeze.191 din 200 SemnăturiInițiat de Monica Dumitru
-
Stop impostorilor în nutriție! Reglementați termenul „Nutriționist Dietetician” prin legePentru că sănătatea oamenilor nu este un experiment, o afacere sau un teren de joacă. În prezent, oricine cu un cont de Instagram și un curs de câteva săptămâni poate deveni „nutriționist” în ochii publicului. Oferă planuri alimentare, „sfaturi” pentru afecțiuni grave și influențează alegeri cu impact direct asupra sănătății – fără niciun control, fără răspundere, fără formare medicală. Între timp, adevărații profesioniști în nutriție – dieteticienii licențiați – sunt forțați să respecte reguli stricte, birocrație, formare universitară și standarde etice. Dar efortul lor este anulat în ochii publicului de vocile mai zgomotoase ale dezinformării. De ce ar trebui să se alăture și alții? • Pentru că fiecare pacient merită să primească sfaturi de la cineva pregătit științific, nu doar carismatic. • Pentru că mamele noastre, copiii noștri, bunicii noștri pot ajunge pe mâna unor „coach-i” care promit vindecări magice și detox-uri periculoase. • Pentru că toți studenții la Nutriție și Dietetică trebuie să aibă garanția că meseria lor nu va fi călcată în picioare de cei cu diplomă de weekend. • Pentru că România merită să alinieze legislația la standardele europene în domeniul sănătății. Tăcerea autorităților permite impostorilor să continue. Semnătura ta înseamnă un pas spre o nutriție sigură, clar reglementată, cu profesioniști reali. Hai să arătăm că meseria noastră contează. Hai să protejăm sănătatea publică, începând cu adevărul.93 din 100 SemnăturiInițiat de Robert Marius Strugariu
-
Manifestul părinților pentru o educație mai bunăDacă și tu crezi că educația nu este un moft, ci o prioritate națională, alătură-te demersului și transmite mai departe acest manifest. Tăcerea vinovată a părinților ucide speranța, copiii noștri merită mai mult decât inacțiune și complacere. Cu fiecare zi care trece, în calitate de părinți ai unor elevi din sistemul învățământ românesc ne simțim tot mai trădați și desconsiderați. Politicile incoerente, adoptate fără consultare reală cu societatea civilă, subminează fundația educației din România. În loc să vedem reforme autentice și viziune, asistăm la măsuri grăbite, cinice, luate cu gândul la bugete, nu la copii. Ce mesaj transmitem unui copil olimpic căruia i se ia bursa? Că excelența nu mai contează? Ce învață un elev silitor care își pierde bursa de merit? Că munca nu e răsplătită? Într-o societate deja sufocată de inechități, sistemul de educație ar trebui să fie un refugiu al corectitudinii și al valorilor. Din păcate, acum este doar o altă victimă a arbitrariului politic. Clasa supraaglomerată devine un loc în care niciun elev nu e văzut și auzit cu adevărat, un loc în care niciun profesor nu mai poate preda eficient. Creșterea normei didactice nu este o soluție, ci o umilire a dascălilor, cei care țin școala în viață prin eforturi adesea invizibile și nerăsplătite. Ministerul Educației, școala pe care o propuneți demotivează! România are nevoie de o școală care inspiră, nu de una care sufocă. De lideri care protejează viitorul, nu-l negociază. Ministrul Educației trebuie să aleagă (deși mi-e teamă că deja a ales): să fie de partea copiilor sau a sistemului politic care-i sacrifică. Voi, cei de la butoane, le spuneți elevi, dar uitați că sunt niște copii care se bazează pe acțiunile și alegerile voastre. Acest manifest nu este doar o reacție, este și un angajament. Vom lupta cu mijloace democratice pentru o școală mai dreaptă, mai umană, mai performantă. Nu vom permite ca (și) generația de azi să fie pierdută din nepăsare sau cinism. Viitorul României se scrie în fiecare clasă. În fiecare școală, în fiecare bancă. În fiecare familie! Nu putem accepta ca acel viitor să fie din nou compromis. Cele 4-5 milioane de părinți ai elevilor din preuniversitar nu își mai permit să tacă sau să se lase reprezentați de asociații aservite politicului. Celor din lumea politică le recomandăm să nu încerce să confiște politic demersul, este de ordinul tristei evidențe că învârtelile și șmecheriile mărunte de care se ocupă în mod uzual au condus la coborârea standardelor educaționale dincolo de limita acceptabilului. Un învățământ de calitate edifică o națiune puternică. Dragă părinte, semnează și distribuie acest manifest! Educația nu este un experiment, este un proces riguros fundamentat pe baze științifice, nu pe impulsuri politice. Cu siguranță și tu vrei o școală mai bună pentru copilul tău, dar nu ai avut până acum șansa de a te face auzit. Poate și tu vrei să semnalezi că lucrurile nu merg deloc într-o direcție dorită de părinți și că nu vei mai permite ca aceasta să continue cu copiii și nepoții tăi. Acest manifest este departe de a fi ideal. Este important pentru că îngemânează frustrările și nemulțumirile multor părinți, principala forță civică, economică și electorală a României! Link text integral: https://www.facebook.com/groups/parintii/permalink/1800280954260326/77 din 100 SemnăturiInițiat de Zeno Șuștac
-
Demiterea directorului asociației Love Light Romania acuzat de abuz sexual de mai multe victimeÎn România, încă există oameni care, deși au fost acuzați de abuzuri grave – sexuale, fizice și psihologice – continuă să conducă organizații care ar trebui să protejeze persoane vulnerabile. Este și cazul directorului asociației Love Light Romania- Robert Rowe , o organizație caritabilă care lucrează cu persoane afectate de HIV și sărăcie. Mai multe femei l-au acuzat de viol și comportamente abuzive, iar cel puțin una dintre victime era minoră la momentul abuzului. Ea a avut curajul să își spună povestea public, prezentând conversații și dovezi. Cazul a fost semnalat nu doar în România, ci și în Germania și Marea Britanie. În ciuda acestor acuzații, persoana vizată continuă să ocupe o funcție de conducere și apare în continuare în evenimente publice. E revoltător. Persoanele vulnerabile nu ar trebui să fie lăsate în grija unor oameni care au un astfel de trecut. Cerem demiterea imediată a acestui individ din funcția de conducere și deschiderea unei anchete independente. Semnează și tu această petiție – nu doar pentru victimele care au avut curajul să vorbească, ci pentru siguranța tuturor celor care ar putea fi afectați pe viitor. 📎 Vezi dovezile prezentate de una dintre victime aici: https://jmp.sh/te4XYHrF Haideți să arătăm că nu închidem ochii. #JusticeForVictims100 din 200 SemnăturiInițiat de Francesca Gheorma
-
Stop jocurilor de noroc! Maximum 3 săli per oraș – pentru siguranța familiilor noastreJocurile de noroc nu mai sunt o distracție. Au devenit o problemă de sănătate publică. Sălile de jocuri sunt peste tot — la colț de bloc, în sate mici, lângă școli și grădinițe. În fiecare zi, oameni își pierd salariul, casa, liniștea și familia din cauza dependenței. Iar cei care suferă cel mai mult sunt copiii, care trăiesc în nesiguranță și lipsuri. Această campanie este despre protejarea familiilor, a viitorului și a celor vulnerabili. Despre mame care nu mai vor să-și vadă soții pierduți în datorii. Despre copii care merită părinți prezenți, nu captivi într-un joc fără sfârșit. Cerem o măsură simplă, dar cu impact major: limitarea drastică a numărului de săli de jocuri de noroc. Nu putem opri dependența doar cu sfaturi. Trebuie să reducem tentația, să punem reguli clare, să oprim accesul ușor și constant la aceste locuri. Vă invit să vă alăturați pentru că doar împreună putem schimba ceva. Doar dacă suntem mulți, vocea noastră va fi auzită. Hai să spunem STOP abuzului, să reconstruim siguranța comunităților noastre și să cerem legi care ne apără cu adevărat. Sunt mamă și am văzut ce lasă în urmă dependența de jocuri: gol, vinovăție și teamă. Nu vreau ca alte familii să trăiască așa. Vreau o țară care își apără oamenii, nu care-i pierde în jocuri.113 din 200 SemnăturiInițiat de Ionela Rotaru
-
Cerem reformarea urgentă a sistemului de medicină de familie din România!Pentru că, indiferent de venit, statut social sau localitate, fiecare cetățean din România are dreptul la acces real la un medic de familie care să-l consulte, să-l ajute și să-l respecte. Susținerea acestei cauze înseamnă: ✅ Respect pentru contribuabil – Plătim lunar contribuții la sănătate. Este inacceptabil ca, atunci când avem nevoie de un serviciu medical de bază, să fim ignorați sau trimiși la cabinetul privat, contra cost. ✅ Acces echitabil la servicii medicale – Unii oameni beneficiază de consultații prompte pentru că plătesc în privat, în timp ce alții, deși asigurați, așteaptă zile întregi sau renunță. Asta nu e echitate, ci discriminare. ✅ Oprirea risipei banului public – În prezent, statul plătește milioane de lei lunar pentru pacienți care nu sunt niciodată consultați. Este o formă mascată de ineficiență și chiar abuz. ✅ Protecția celor vulnerabili – Bătrânii, bolnavii cronici, persoanele din rural nu știu să navigheze sistemul, nu pot merge la privat și rămân complet descoperiți. ✅ Presiune mai mică pe spitale și urgențe – Dacă medicina de familie ar funcționa corect, spitalele nu ar mai fi sufocate de cazuri ușoare, care ar putea fi rezolvate de medicul de familie. ✅ Un semnal puternic către autorități – Cu cât mai mulți cetățeni se alătură acestei petiții, cu atât mai greu va fi pentru decidenți să ignore o problemă reală care afectează milioane de români. 📢 Sănătatea nu e un privilegiu. E un drept. Dacă și tu simți că sistemul actual nu te reprezintă și că trebuie schimbat, alătură-te acestei cauze.15 din 100 SemnăturiInițiat de Laura Macovei