Elevii orfani din invatamantul preuniversitar de stat sunt pusi in situatia de a alege intre bursa de orfan si cea de studiu, neputandu-le cumula. Cu alte cuvinte, au de ales dintre o stare de fapt pentru care nu au nici o vina si una care le rasplateste eforturile. Se ajunge in situatia in care colegi cu medii mai mici beneficiaza de bursa de studiu pentru ca au norocul de a avea ambii parinti in viata. Ce argument pot avea eu, mama a doi copii orfani de clasa a-V-A si a-VI-a, elevi straluciti, care ma privesc cu ochii in lacrimi pentru aceasta absurda nedreptate?

Libertatea religioasă reprezintă un act de credință personal, determinat de conştiinţa fiecăruia. Ca şi oricare altă manifestare de conștiință, aceasta credință religioasă trebuie să fie liberă. Asadar fiecare trebuie sa-si sustina spiritualitatea, statul nu trebuie sa ia parte in aceste aspecte, statul trebuie sa fie laic. Revoluția franceză a statuat pentru prima oară în istorie noțiunea de stat laic. Aflată în fața unei multitudini de opțiuni religioase, națiunea franceză – prin intermediul unor minți luminate ale sale – a hotărât că Franța trebuie să păstreze o distanță imparțială față de aspectele religioase. Ceea ce s‐a și întâmplat, iar modelul lor a fost treptat îmbrățișat de multe alte state. Într‐o oarecare măsură se poate spune că democrația merge azi mână în mână cu laicitatea statului. Un stat laic nu este însă un stat anti‐religios, ci doar unul care alege să nu se pronunțe în a judeca dogmele, valorile, simbolurile și practicile nici unei religii, lăsându‐le complet în seama cetățenilor și oferindu‐le cadrul de a se manifesta religios așa cum doresc (atâta timp cât nu intră în conflict cu legile statului). Pe cale de consecință un stat laic nu este un stat ateu, pentru că ateismul este negarea oricărei religiei, ceea ce nu este nici pe departe o atitudine neutră. Din perspectiva unui stat laic, ateii sunt la fel cu creștinii, budiștii sau musulmanii – nici unii dintre ei nu dețin adevărul absolut în materia religiei.

Până nu ești părinte, nu te lovești de o serie de probleme care demonstrează incompetența sistemului nostru de educație. În această toamnă soția mea și-a încheiat concediul de maternitate. Am decis să înscriem copilul la creșă, lucru care am crezut că va fi destul de ușor. Am depus dosarul și, în naivitatea noastră, am așteptat liniștiți răspunsul. Surpriza a venit când am fost refuzați. Cerând audiență cu doamna directoare, am fost pus la curent cu situația de fapt din Sibiu: anual mii de copii rămân în afara grădinițelor și creșelor din cauza lipsei de locuri. La creșa de care vorbesc, pentru 18 locuri au fost înscriși 120 de copii. Adică mai mult de 6 copii pe loc! Conform INS-ului, în Sibiu există 8021 de copii cu vârste între 0-4 ani. Dintre ei, numai 3913 merg la creșă sau grădiniță.* Peste jumătate dintre copiii sibieni nu beneficiază de cea mai importantă etapă a educației: „Cu cât copiii sunt înscriși mai devreme la creșă,daycare sau grădiniță, cu atât mai câștigați sunt în dezvoltarea lor. Primii 5 ani sunt esențiali pentru pregătirea copiilor pentru viață. Un program educațional normal pentru aceaste vârste ajută dezvoltarea socială a copiilor în următoarele direcții: -> dezvoltarea capacităților sociale - copiii învață să se joace, să înțeleagă reguli -> aptitudinile de auto-cunoaștere a copilului la nivel emoțional -> abilitatea de a lega prietenii, de a se adapta noilor împreujurări -> dezvoltarea inteligentei emoțională” ** Dacă sunteți de acord că Primăria ar trebui să intervină, atunci vă rog semnați această petiție. Haideți să ne preocupăm de viitorul nostru! *Audit Urban: https://stiri.declic.ro/audit-urban ** https://stiri.declic.ro/importanta-cresei

Prin reducerea orelor de munca de la 8 la 6 pe tura se vor dubla locurile de munca si deci somajul va tinde catre zero. Timpul liber rezultat poate fi destinat dezvoltarii personale sau educatiei propriilor copii rezultand o societate cu valori mai ridicate. Reducerea orelor de munca de la 8 la 6 vor crea si un plus de profit pentru angajator prin aceea ca vor fi ore de munca efective, productive.

Sistemul român de învățământ aduce foarte multe cunoștințe teoretice, însă foarte puțină practică. Învățăm comentarii la opere literare, însă nu le discutăm și nu înțelegem clar foarte multe nuanțe. Ne dorim să ne îmbunătățim abilitățile critice, să învățăm să analizăm singuri textele pe care le citim. Consider că având posibilitatea de a alege o operă din programă, dar care să fi inspirat fiecare elev, va aduce un beneficiu clar. Un alt motiv important este nivelul de stres pe care fiecare elev îl simte în jurul acestor examene. Trebuie să învățăm pentru bacalaureat dar și pentru admiterea la facultate. Mulți dintre noi nu putem să le facem pe toate, iar promovabilitatea este foarte scăzută. Considerăm că sistemul de educație din România ar trebui să fie mai compatibil cu nevoile societății în care ne pregătim să intrăm, iar studiul comentariilor deja scrise la limba română nu ne va ajuta deloc. Sunt sigură că putem mai mult de atât!

În Legea Educației Naționale nr. 1/2011 este stipulat faptul că „Elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin unităţile de învăţământ la care sunt şcolarizaţi, pe bază de abonament, în limita a 50 km, sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă.” (art. 84, alin. (3) ). Totodată, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 69/2016 a introdus un tarif maxim per kilometru aferent abonamentului lunar pentru elevi, stabilit prin hotărâre a Guvernului. Astfel, operatorii de transport sunt obligați să respecte un plafon atunci când stabilesc prețul unui abonament lunar pentru elevi. Totuși, o mulțime de elevi sunt obligați să aducă bani de acasă pentru a plăti diferența dintre costul abonamentului lunar și suma decontată de unitatea de învățământ, deși ar trebui ca suma să fie acoperită integral.

Trebuie sa ne ajutam fratii de aceasta spalare etnica demarata de statul ucrainian .

Muzeul este rodul muncii de o viata a profesorului Tiberiu Boscaiu impreuna cu elevii sai. Sunt expuse acolo documente de valoare, carti, colectii de ziare si reviste, fotografii inedite, obtinute in timpul unor excursii de informare si documentare organizate de profesorul Boscaiu cu generații de elevi. Muzeul e o valoare nu numai pentru orasul Otelu Rosu, fiind inclus in circuitul national al muzeelor si avand colaborari cu un muzeu din Franta.

Forta de munca ceruta de agentii economici ar fi usor de accesat. Numarul somerilor ar scadea simtitor Investitorii sunt atrasi tocmai de tari care au muncitori calificati si suficienti

Descentralizarea reală presupune în primul rând reducerea atribuţiilor Inspectoratelor Şcolare, iar în al doilea rând desfiinţarea ARACIP-ului, care nu este altceva decât o instituţie parazitară: „ARACIP-ul este o căpuşă care se hrăneşte cu hârtii”. Odată cu înfiinţarea ARACIP-ului în anul 2005, birocraţia în sistemul de învăţământ a explodat. În loc să aloce mai mult timp muncii de la catedră , cadrele didactice sunt forţate să completeze o mulţime de documente cu utilitate îndoielnică. În loc să lucreze mai mult cu copiii, cadrele didactice se îngroapă tot mai mult în hârtii. ARACIP-ul , la fel ca ISJ-urile, nu face altceva decât să consume resurse care ar putea fi folosite mai bine în altă parte. Totul, în interesul unor indivizi cu competenţe îndoielnice în munca la catedră dar extrem de „competenţi” când vine vorba de hârtii.

Daca părinții lor nu dețin acte de identitate(dar nu exclusiv in acest caz) practic acesti copii sunt condamnați la un destin tragic, preluand stilul disfunctional de viata al părinților lor. Este un cerc vicios care stagnează integrarea necesara si cu mult intarziata a romilor in comunitatea noastra, iar legea nu ajuta cu nimic. Amenzile nu rezolva nimic, mustrarile nici atat. Cateva sute de copii ajutati de ONG-uri reprezinta doar o picatura insignifianta (dar totusi de apreciat) de bine, intr-un "ocean" de copii suferinzi si practic abandonați de autoritățile pasive si lipsite de o strategie ampla, care sa abordeze complexitatea epidemiei sociale in mod eficient.

De câțiva ani, lupta surzilor din România s-a amplificat pentru recunoașterea completă a rolului și a participării lor în societatea românească, de asemeni pentru recunoașterea oficială a Limbii Semnelor Române în Parlament, dar o tăcere profundă și o lipsă de cunoaștere încă înconjoară viețile oamenilor surzi. Opiniile surzilor sunt adesea neglijate de societatea romanească, ca și cum situația lor de handicap i-ar împiedica să aibă acces deplin la dezbaterile intelectuale sau politice. Surzii gândesc chiar dacă nu vorbesc!!! In accesibilitatea în ceea ce privește comunicarea informațiilor în viața de zi cu zi este ceea ce generează multe consecințe dezastruoase pentru integrarea surzilor în societate. În formarea copiilor surzi, educația școlară este foarte importantă. În ultimii ani, rata de promovabilitate a elevilor surzi este foarte scăzută. Au fost inițiative, petiții și propuneri cu privire la schimbarea curriculum școlar, a programei de bacalaureat și la adaptarea subiectelor de capacitate și bacalaureat care să fie elaborate special pentru elevii surzi, însă până acum nu a apărut nici o schimbare. Elevii surzi prezintă dificultăți de înțelegere a cerințelor și a problemelor din examene, iar majoritatea sunt depunctați pentru exprimarea scrisă. Elevii surzi sunt cei mai dezavantajați fața de elevii auzitori la examenele de capacitate și bacalaureat, în special la disciplina limba și literatura română, deoarece ei se exprimă în limba lor maternă, limba semnelor. Și implicit, efectele sunt dezastruoase pentru că mulți surzi nu au șansa să termine o școală, să urmeze o facultate și nici să se angajeze în domeniu, fiind nevoiți să trăiască cu venituri foarte mici și să fie discriminați în educație, la locul de muncă și în societate. Li se încalcă cele mai importante drepturi! Și de asta vă rugăm, domnule Chiotan, să vă preocupați în primul rând! În România, cifrele surdității variază în funcție de vârsta la care apare surditatea. Acest handicap este adesea înțeles greșit sau perceput prost de întreaga societate română. Numeroase publicații științifice din străinătate afirmă că limba semnelor în cazul persoanelor surde generează patru funcții importante: • instrument de comunicare: persoana surdă folosește limbajul semnelor pentru a primi și a transmite mesaje, în oral și în scris, adică să răspundă diferitelor cerințe de informare, imaginație etc; • instrument de gândire: limbajul semnelor permite persoanei surde să se numească, identifice, să exploreze, să verbalizeze, să specifice, să organizeze și să conceptualizeze diferitele aspecte ale realității; • instrument de învățare: utilizarea limbajului semnelor permite persoanei surde să testeze în primul rând înțelegerea despre lumea din jur, precum și funcționarea limbajului semnelor. În plus, atunci când învață, persoana surdă dezvoltă un repertoriu al strategiilor de învățare care îi permit să devină un elev autonom; • instrument de construire al identității: limbajul semnelor permite persoanei surde să facă parte din realitatea socială, să se înțeleagă, să se adapteze valorile culturale de care este atașată. Prin limbajul semnelor persoana surdă se afirmă ca identitate, poate exterioriza realitatea și poate descrie ceea ce o înconjoară.